top of page
primaria-bubuieci

Apel pentru Păstrarea Curățeniei în Comuna Bubuieci.



Stimați locuitori ai comunei Bubuieci, fiecare dintre noi poate contribui la îmbunătățirea localității noastre, dând un exemplu de respect pentru natură, învățându-i și pe cei mici să facă același lucru!


Vă aducem la cunoștință câteva puncte esențiale din „Regulamentul privind lucrările de salubrizare în comuna Bubuieci”, aprobat prin decizia Consiliului local din 31.05.2018:

  1. Regulamentul este obligatoriu pentru toți locuitorii comunei Bubuieci, precum și pentru agenții economici, indiferent de forma lor juridică.

  2. Este interzisă depozitarea deșeurilor (hârtii, sticle, ambalaje etc.) pe terenurile adiacente chioșcurilor, magazinelor, oficiilor și altor obiecte de interes public.

  3. Încălcarea acestor prevederi se sancționează conform art. 181 din Codul Contravențional al Republicii Moldova, cu amendă între 24 și 90 de unități convenționale pentru persoane fizice sau muncă în folosul comunității între 20 și 60 de ore. În cazul persoanelor juridice, amenda variază între 100 și 240 de unități convenționale.


Păstrați comuna curată – împreună putem face o schimbare!


 

26 afișări

Comments


bottom of page