top of page

Lucrări de reabilitare pe strada Miorița

acum 16 ore
1 min de citit

Au început lucrările de reabilitare a părții carosabile, trotuarelor, parcărilor și drumului de acces către blocurile din str. Miorița nr. 26/1 și nr. 26/2



Primăria comunei Bubuieci informează cetățenii că, prin Dispoziția nr. 84 din 07.10.2026, a fost permisă, începând cu data de 07.10.2026, executarea lucrărilor aferente obiectivului „Reabilitarea părții carosabile, trotuarelor, parcărilor și drumului de acces către blocurile din str. Miorița nr. 26/1 și str. Miorița nr. 26/2, comuna Bubuieci, mun. Chișinău".


Scopul lucrărilor: îmbunătățirea infrastructurii rutiere locale, asigurarea accesului corespunzător către blocurile de locuit și crearea condițiilor sigure pentru circulația rutieră și pietonală.


Date despre proiect

  • Beneficiar: Primăria comunei Bubuieci

  • Antreprenor general: „GOLBAN-TRADE" S.R.L.

  • Documentația de proiect: nr. 90/2026-SP, elaborată de S.R.L. „BENE-PRO"

  • Sursa de finanțare: Agenția de Dezvoltare Regională a municipiului Chișinău


Obligațiile antreprenorului general


Pe durata execuției, antreprenorul va asigura:

  • respectarea soluțiilor prevăzute în documentația de proiect și a volumelor contractate;

  • protejarea rețelelor tehnico-edilitare și a bunurilor existente;

  • securizarea și semnalizarea corespunzătoare a zonei de lucru;

  • menținerea accesului către blocurile de locuit, în măsura posibilităților tehnice;

  • respectarea cerințelor de securitate și sănătate în muncă;

  • evacuarea deșeurilor și salubrizarea teritoriului după finalizarea lucrărilor.


Lucrările vor fi organizate astfel încât impactul asupra circulației rutiere și pietonale și asupra accesului locatarilor să fie redus la minimum. La finalizare, beneficiarul va organiza recepția lucrărilor, cu verificarea volumelor și a calității acestora în raport cu documentația de proiect, devizul și contractul de antrepriză.


Rugăm locuitorii să respecte semnalizarea din zona de lucru și să circule cu prudență. Mulțumim pentru înțelegere!


Pentru informații suplimentare: primaria.bubuieci@apl.gov.md, tel. 022 414869.

Comentarii


bottom of page