În perioada 20-24 decembrie 2021, cu suportul Programului USAID ”Comunitatea Mea” al cărui beneficiar este și Primăria com. Bubuieci, edilul comunei, dnul Igor MORARU, a participat la cursurile de instruire online ”Introducere în infrastructura de date spațiale și QGIS”.
Timp de cinci zile, a fost prezentată teoria și propuse exerciții practice de utilizare a aplicației QGIS, un Sistem de Informații Geografice profesionist, ușor de utilizat, cu sursă deschisă, fiind bazat pe aplicații gratuite. Pentru eficientizarea procesului de dezvoltare și gestiune a sistemelor informatice geografice în sectorul public (GIS Local), Uniunea Europeană, împreună cu UN-GGIM, încurajează utilizarea platformelor de Tehnologii Informaționale gratuite cu sursă deschisă QGIS (Open Source Software OSS) pentru schimbul de informații și experiențe. GIS Local este o aplicație recomandată de UE pentru îmbunătățirea managementului patrimoniului public și asigurarea unui proces transparent și eficient în administrațiile publice locale din Republica Moldova.
Proiectul GIS-Local este unul dintre instrumentele și soluțiile inovatoare bine definite și promovate de Programul CM ce ajută autoritățile publice locale să ofere cetățenilor servicii de calitate într-o manieră eficientă din punct de vedere al costurilor și asigurării transparenței, respectiv să impulsioneze dezvoltarea durabilă și să îmbunătățească climatul de afaceri local. Sistemul va permite gestionarea proceselor de reglementare a regimului proprietății funciare într-o manieră transparentă și eficientă, cu respectarea procedurilor prevăzute de legislația funciară și cadastrală, concomitent vor fi create servicii de date spațiale (WMS și WFS) pentru vizualizarea și descărcarea datelor pentru proiectanți și utilizatorii GIS Local.
Mulțumim partenerilor din cadrul Programului USAID ”Comunitatea Mea” pentru oportunitatea de a participa la această sesiune de instruire!
Comments